Numai asta și …gata!
Cum scapi de vechile obișnuințe
Se spune că “suntem ceea ce mâncăm”, însă la fel de bine se poate spune că “suntem ceea ce gândim”.
Pentru că întodeauna se văd în afară alegerile pe care le facem. Chiar dacă este vorba despre stările și emoțiile pe care le lăsăm sau nu, să fie, despre gândurile pe care le lăsăm sau nu, să treacă, despre acțiunile pe care alegem sau nu, să le facem, sau despre alegerile în legătură cu ceea ce mâncăm.
Deși îmi propusesem de multă vreme să mănânc cât mai sănătos, să exclud zahărul și toate produsele mai puțin benefice pentru sănătatea mea, atunci când vedeam o prăjitură delicioasă, abia de mă puteam abține. Chiar dacă știam că e făcută cu zahăr procesat și multe altele ce nu ar fi fost alegerea cea mai potrivită pentru mine, cu toate acestea, nu reușeam să rezist. Îmi ziceam, în timp ce o priveam pofticioasă,“Ei, hai, numai asta și gata! Numai una, nu se pune”.
Dar, după “una” mai vine încă una și tot astfel, multe dăți la rând. La fel cum, după 1 kg s-a mai depus unul, apoi încă unul, până când, am constatat că am asimilat 10 kg în plus.
Așa se întâmpla însă și cu gândurile, stările și emoțiile mele. Deși știam că gândurile îmi influențează emoțiile și stările prin care trec și fără îndoială comportamentul, uneori parcă nu mă puteam abține să nu gândesc una sau alta, doar pentru că… nu mă puteam abține.
Mă lăsăm ademenită de un gând, sau mai multe, la fel cum mă lăsam ademenită de o prăjitură. Deși știam că nu îmi fac bine îmi ziceam la fel, “Ei, hai, doar ăsta și gata. Nu se pune!”.
Ba se pune! Și se vede! Oricât aș vrea să nu lase urme, lasă. Exact așa cum se văd kilogramele, așa se vede și ceea ce gândim și stările pe care le trăim. Fiecare gând sau emoție, la fel ca un gram de zahăr, se vede cu prisosință, atât în noi cât și pe noi.
M-am surprins de câteva ori bune, atunci când trăiam intens o stare, fie de nemulțumire, frică sau furie, să mă văd cum arătam. Eram cu totul transformată. Și nu în bine. Parcă aveam cu zece ani mai mult. Era atât de vizibil cine eram în acel moment!
Dar, așa cum se poate într-un sens, se poate și în celălalt.
Dacă obișnuința de a spune “Doar asta și gata” se regăsește deopotrivă în obișnuința de a mânca, în obișnuința de a gândi și în obișnuința de a reacționa din emoțiile pe care le trăiesc, atunci, tot ce am de făcut este doar să schimb obișnuința.
Iar obișnuința veche se schimbă doar cu un obicei nou.
Primul, a fost în legătură cu atenția pe ceea ce mănânc. Am început să îmi propun să nu mănânc zahăr timp de 15 zile, apoi, am mărit intervalul la 30 de zile.
Al doilea obicei a fost în legătură cu mișcarea. Pentru că stau la douăzeci de minute depărtare de serviciu, mi-am propus la început să merg pe jos, mai întâi dimineața, apoi și la întoarcerea acasă. Acum nici nu mă mai gândesc să merg cu mijloacele de transport, odată ce ies din bloc mă îndrept automat pe drumul de a merge pe jos, indiferent de vremea de afară.
În al treilea rând, mi-am luat obiceiul să fiu atentă la gândurile mele, în special la cele de nemulțumire și nedreptate. Pe măsură ce apărea unul sau altul, am început să renunț la ele, pentru că știam de acum că pot renunța la ce îmi propun, la fel de bine cum am putut să renunț la zahăr.
Pe măsură ce am făcut acest lucru, am constatat că am mai trecut de o limită a rezistenței mele și odată ce am trecut, s-a schimbat și direcția în care eram obișnuită să merg, până atunci.
Am creat astfel un alt drum, un drum care îmi dă libertatea de a alege cine vreau să fiu.
Odată schimbat ceva în mentalitatea mea, le schimb automat pe toate celelalte, din toate ariile vieții mele. Corpul urmează mintea, așa cum mintea urmează corpul. Atâta vreme cât sunt conștientă de gânduri și emoții, sunt conștientă de toate alegerile pe care le fac.
Până nu faci măcar o dată și vezi că poți, nu știi despre tine cât poți.
Pentru că mi-am propus ca până la 8 martie să nu mai mănâc nimic cu zahăr adăugat am schimbat “Numai asta și gata”cu “Până la 8 martie și… gata”. Și chiar am reușit. Nu numai că nu mai îmi este poftă atunci când văd pe cineva mâncând lângă mine o prăjitură care arată delicios (și îi mai știu și gustul!), dar știu că “8 martie” a fost doar o țintă, un reper intermediar, la care nu mă voi opri.
Ca o fractură să se vindece are nevoie de un suport, ceva care să țină oasele nemișcate o perioadă de timp, chiar dacă nu este confortabil pentru noi, până când ne putem mișca cu ușurință, din nou.
Ca o “fractură” din interiorul nostru să se vindece are nevoie tot de un suport, adică de un obicei nou, care poate părea inconfortabil la început, dar practicat cu regularitate, se transformă într- un mod sănătos de viață.
Întodeauna se vede ceea ce facem. Fie că vedem pe cântar, pe corpul sau pe chipul nostru. Se vede în interiorul și în exteriorul nostru. Se vede asupra noastră, cât și asupra celorlalți. Se vede și nu doar “asta și gata!”, se văd toate.
E mereu nevoie de practică, de voință, de puterea de control a minții cu care să ne spunem că, dacă am putut măcar o dată, vom putea din nou și a doua oară, iar pentru asta merită să facem ceva în fiecare zi. Doar prin practica de zi cu zi a unui obicei nou putem scapa de obișnuințele vechi.
Suntem ceea ce gândim. Însă suntem mult mai mult de-atât atunci când o facem conștient