Cum imi dau seama ce simt

In preocuparile noastre, pentru crestere si evolutie, intalnim, aproape oriunde am cauta, tot felul de indemnuri din categoria : ”Cunoaste-te pe tine insuti”, ”Afla cine esti, cu adevarat”, si, mai ales,”Accepta-te asa cum esti”.

Nu e nimic rau in a te descoperi si a intelege ce se intampla cu tine, cu noi, cu fiecare. Insa, drumul pana la acceptare este destul de lung si adesea, anevoios. Cu toate astea nu este imposibil si, intr-adevar, primul pas este despre a stii ceea ce simti.

Dar cum sa stii sa faci asta cata vreme, fie nu ti s-a dat voie sa exprimi ceea ce simteai, de exemplu, “Sa te infurii e rusine, Nu te mai smiorcai, Nu trebuie sa-ti fie frica”,  …etc, fie ai fost mereu directionat sa te uiti in afara ta, nu inauntru, de regula atunci cand erai mereu comparat cu ceilalti si indemnat sa le urmezi exemplul, “Colegul tau invata mai bine, Maria a recitat poezia mai frumos, Fratele tau e mult mai cuminte”, si lista ar putea continua…

Pentru a intelege ce simti, cel mai simplu si eficient mod, desi nu este intotdeauna simplu de facut, este Atentia constienta. Sa stii in fiecare moment ce faci, ce simti si ce ganduri ai. Vei vedea ca uneori gandurile tale nasc emotii, iar emotiile determina ceea ce faci, adica comportamentul. Este esential sa intelegi cat de interconectate sunt gandurile, emotiile si comportamentele pe care le ai. Pana nu esti constient de toate acestea, nu poti fi constient nici de ce este in tine, respectiv, de cine esti. Abia apoi, intelegand cine esti, de ce gandesti ceea ce gandesti, ce anume te face sa simti ceea ce simti, abia atunci vine acceptarea.

Am sa impartasesc cu tine aici cum am facut eu si cum fac, ori de cate ori apare ”ceva” in mine, care nu imi place si care, nu prea stiu la inceput ce este. De cele mai multe ori ii spunem ”Enervare”, dar sub termenul acesta foarte general se ascund multe emotii neidentificate.

Iata, de pilda, cum am descifrat eu un ”mesaj” al emotiilor mele, intr-o banala calatorie cu troleibuzul, in drum spre serviciu. Doar pentru ca am fost atenta la ceea ce am simtit si am stat acolo pana cand am inteles, am avut o mare constientizare la final, care mi-a adus si acceptarea mult dorita.

Era dimineata si abia ma urcasem in troleibuz. Gasisem un loc pe scaun si scriam o idee ce tocmai imi venise. Deodata, am simtit ca ma ”impunge” ceva pe dinauntru. Era ceva ce nu prea stiam bine ce este, dar clar nu imi convenea si imi producea o stare de iritare.

Vazand ca iritarea mea persista, am stat un moment sa ma intreb ce se intampla. Asa am constat ca, de fiecare data cand soferul frana brusc, ne dadea tuturor  un ”branci”. Crezand ca doar frana brusca e de vina, mi-am vazut mai departe de scris.

Dar procesul se tot repeta si imi era din ce in ce mai greu sa fiu atenta la ceea ce faceam, iar enervarea mea crestea tot mai tare. Mi s-a parut culmea ca si atunci cand troleibuzul era oprit la semafor, soferul facea aceeasi manevra, accelera si punea frana brusc.

Observand ca starea mea de iritare crestea intr-una, m-am intrebat ce legatura poate fi intre frana brusca si ceea ce se intampla in interiorul meu.

Abia un moment mai tarziu am aflat raspunsul.

La urmatorul semafor, troleibuzul s-a oprit in dreptul unui hotel. Soferul a scos capul pe fereastra si i-a spus ceva portarului. Desi pareau a se cunoaste din vedere (trecea de nenumarate ori cu troleibuzul pe langa el), ii adresase cateva cuvinte, ce pareau a fi in gluma, insa tonul cu care ii vorbea am observat cum starnea ceva in mine. Am ridicat capul si l-am privit in timp ce vorbea. Desi i se adresa celuilalt in gluma, avea un soi de ironie, atat in voce, cat si pe chip, ce spunea parca,”Nu-mi pasa”.

Imediat mi-am dat seama ce era in mine. Ceea ce ma inghiontise in interior era o veche suferinta de-a mea, activata de acel ”Nu-mi pasa”, al  soferului. Acest ”Nu-mi pasa”, pentru mine se traducea, ”Nu-i pasa de mine”, respectiv, ”Nu-i pasa de ceea ce simt” (de asta, credeam eu, nu il interesa ca ne brusca pe toti, cu franele lui). Dar mai era ceva. ”Nu-i pasa de mine”, era ceva ce eu mai simtisem, cu siguranta, mai demult. Era o suferinta neuitata ce se manifesta acum in iritarea si mai apoi, in enervarea mea.

In acel moment am inteles ca nu soferul troleibuzului imi cauzase mie disconfortul, ci acea emotie, inca prezenta in mine. Cata vreme era neinteleasa si neacceptata, iesea mereu la suprafata, iar si iar. De data asta, in loc sa ma enervez si sa strig la sofer, cum poate as fi facut alta data, am ales sa ma observ si sa inteleg ce se intampla in interiorul meu.

In clipa in care am inteles ca este despre mine si nu despre celalalt, s-a facut liniste.  In loc sa neg ceea ce simteam si sa dau vina pe ceilalti, am acceptat. De fapt, m-am acceptat pe mine. Acceptarea, nu este altceva decat integrarea a ceea ce simti si recunosti la tine.

Intelegerea impreuna cu acceptarea totala fac ca suferinta sa dispara.

Asa este pentru mine si posibil si pentru tine, draga cititorule, sau poate, pentru tine este altcumva. Suntem diferiti si avem trairi diferite si este bine sa permitem asta.

Daca iti este de folos ceea ce ai citit si simti ca te regasesti, da un semn.

Daca vrei sa impartasesti cum este ‘’altfel’’ pentru tine, da un semn.

Te invit sa scrii cateva randuri, in care, sa ne spui cum este pentru tine.

Impreuna putem  face lumea mai buna!